Ziua începe cu un aspect tensionat între Lună şi Saturn, ceea ce dă un ton mai serios dimineții. Este de preferat să lucrăm din greu şi cu multă răbdare, decât să forțăm o chestiune. Este posibil să apară întârzieri şi obstacole, dar şi acestea vor trece.
Spre seară, avem trigonul Lunii cu Neptun şi Mercur din Pești. Atragem informația potrivită nouă şi comunicăm cu idea finalității în minte. Este un moment propice pentru relaxare şi pentru a ne bucura de tot ceea ce este frumos în viață. Ne putem adapta la aproape orice circumstanță care apare. Cu cât așteptările sunt mai mici, cu atât ne vom bucura mai mult. Cu cât sunt mai puține cuvinte rostite, cu atât percepțiile vor fi mai bune. Făcându-ne timp pentru a avea grijă de noi și de ceilalți regenerează tot ceea ce este epuizat. Visele pot veni cu răspunsuri.
După apusul Soarelui, Soarele va face un sextil cu Saturn semn că este momentul să ne asumăm responsabilități suplimentare. Nu ne vom simți prea sociabili sau vorbareți, ci mai degrabă vom dori să finalizăm toate acele proiecte deja începute şi rămase în pom. Această zi oferă ocazia de a aborda cu succes o problemă serioasă și de a îndeplini o sarcină pe care am amânat-o la nesfârșit.
La scurt timp, Luna va realiza careul cu Jupiter în Vărsător, ceea ce ne poate aduce neglijență şi lipsa de atenție la propriile nevoi şi ale altora. Entuziasmul poate crește sau poate scădea în funcție de starea de spirit. Fiind generos cu ceilalți, precum și îmbunătățindu-ne propria poziție avem șanse mai mari de reușită.