Astăzi, 29 iulie sau planuri de expansiune…

Deși, în prima parte a zilei, ne bucurăm de o oarecare stabilitate a emoțiilor dat fiind că Luna, pe ultimele grade din Scorpion, va realiza sextilul cu Saturn, pe la mijlocul zilei, după ingresul în semnul Săgetătorului, ea va realiza aspecte tensionate cu Marte şi Mercur, accentuând simbolistica cuadraturii dintre Mercur şi Marte, chiar dacă aspectul este deja separant.  Ne putem aștepta la concluzii sau decizii pripite, la impulsivitate, la neînțelegeri sau chiar certuri datorita senzației de iritabilitate, pe care o putem resimți. O soluție ar fi să ne gândim de două ori înainte de a vorbi.

În ciuda vremurilor, ce le trăim, ce ne afectează puternic din punct de vedere emoțional, așa cum săgeata din simbolul semnului este îndreptată în sus, așa şi planurile noastre ar trebui să fie îndreptate spre progres, evoluție şi expansiune în aceste zile.

Atunci când Luna e în Săgetător există o mai mare înclinație spre spatiile mari deschise, spre activitate şi mișcare, deci să nu vă fie cu mirare dacă nu veți putea sta liniștiți acasă şi veți simți o nevoie de a vă bucura de natură şi de aer liber. Spre seară, Luna va realiza un trigon pe semne de foc cu Soarele din zodia Leului, semn că revenim la armonia interioară şi astfel ne putem bucura de mai mult optimism, jovialitate, idealism şi protecție.

John Gast – „Progresul american”, 1872

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *