Puterea ritualului în astrologie sau descoperirea părții nevăzute a Lunii

Totul este energie au spus înțelepții. Toate ființele – toate lucrurile din univers – vibrează la un anumit nivel, au o energie aparte. Noi toți, pe parcursul unei zile, avem vibrații diferite, în funcție de stările şi emoțiile, pe care le simțim şi le experimentăm.

Potrivit cercetătorului de la Harvard, Dr. Jill Bolte Taylor, este nevoie de doar nouăzeci de secunde pentru a identifica o emoție și a-i permite să se disipeze, în timp ce, pur şi simplu, o observăm. Dar cu toate acestea, păstrăm în interiorul nostru toate acele emoții, care ne fac să tresărim, fie ele pozitive sau negative. Uneori, ni le reamintim chiar şi după ani de zile, deoarece creierul nostru începe să creeze scenarii în jurul lor, pe care apoi le asociază cu aceea emoție. Ne blocăm în anumite tipare de gândire, pe care le replicăm de fiecare dată, când ceva ne creează același tip de emoție.

Trăim într-o era a fragmentarii, atât a noastră, ca indivizi, cât şi a subiectelor pe care le studiem. Spre exemplu, în trecut, astrologia, matematica, medicina şi astronomia erau interconectate, spre deosebire de acum, când astrologia a fost dată la o parte, pe motiv că nu este știință.

În trecut, oamenii formau comunități mult mai trainice, în timp ce acum, deși, geografic suntem majoritatea concentrați în marile orașe, sufletește suntem din ce în ce mai dispersați. Suntem din ce în ce mai distanțați de oamenii din jurul nostru, nu mai există simțul comunității şi, din păcate, devenim din ce în ce mai singuri.

Oare cum putem ieși din acest ciclu, care se repetă la infinit? Cum putem să ne eliberăm frecvența de toate aceste interferențe, pentru a ajunge la calm şi liniște interioară, pentru a trăi o viață împlinită?

Știința sugerează să găsim comunități, care să ne accepte așa cum suntem, să avem conexiuni mai profunde cu ceilalți şi prin asta, chiar putem adăuga vreo 10 ani la speranța de viață. Dar, mai există încă o modalitate, şi anume, ritualurile.

În opinia mea, ritualurile sunt modele prin care punem în practică emoțiile – de compasiune, recunoștință, admirație, fericire, empatie, extaz – ce au fost transformate pe parcursul evoluției noastre culturale. Ritualul dă viață emoției şi se desfășoară în momente-cheie ale vieții unui om precum nașterea, căsătoria, moartea, dar nu numai. Ele ne conectează cu natura şi cu forțele superioare nouă şi se spune că pot preveni şi neutraliza anxietatea. Pentru a realiza un ritual, ai nevoie să faci rost de toate ingredientele şi să înveți toți pașii, astfel încât ritualul să fie eficient, ceea ce îți creşte sentimentul angajamentului şi al recunoștinței.

Ritualurile creează modele şi ne intensifică abilitățile noastre de a împărtăși, de a cânta, de a venera, de a găsi frumusețea, de a dansa, de a ne imagina, de a reflecta în liniște, de a simți ceva dincolo de ceea ce vedem şi de a sărbători diversitatea şi unicitatea fiecăruia dintre noi. Puterea ritualului ne arată calea către o viață mai împlinită, de la un simplu ritual de înfrumusețare sau savurarea unei cafele bune alături de un prieten, până la ritualuri mai complexe, precum cele religioase, putem crea mai mult sens în propriile noastre vieți. Intenția ritualului este să ne aducă mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de suflet.

În vremuri demult apuse, ritualurile au fost cele care au ajutat comunitățile nou-formate de oameni să se unifice mai mult şi să se elibereze de tensiunile sociale existente. Atât de puternică a fost influența lor, încât, încă din Neolitic, existau centre specializate în realizarea ritualurilor: Stonehenge, Göbekli Tepe, apoi piramidele, şi chiar la noi, Sarmisegetuza, în jurul cărora s-au cristalizat întregi comunități de oameni.

Şi, cu toate acestea, ritualul, o parte a moștenirii noastre ancestrale, este foarte puțin apreciat în zilele noastre. Deși, ritualul a supraviețuit, el este inconștient şi, așa cum spunea şi Jung, până nu transformăm inconștientul în conștient, acesta ne va controla viața şi îl vom numi soartă.

Dar, în astrologie, oare cum ne ajută ritualurile?

Ritualul aduce astrologia la viață. Din cele mai vechi timpuri, puterea planetelor a fost întotdeauna cel mai bine înțeleasă prin practici religioase și ceremonii. Tocmai aceste ritualuri aduceau simbolismul sacru şi sensul profund în viețile oamenilor şi îi conectau cu natura în momentele-cheie ale anului, îi ajutau să își regăsească latura spirituală.

Conducătorii comunității, precum şi preoții acelor vremuri aveau unul din rolurile cele mai importante în ritualuri şi cunoșteau toate secretele, care erau ascunse de restul lumii.

Oamenii antici au observat cum anumite caracteristici erau asociate planetelor – spre exemplu, ei asociau agresivitatea cu Marte, jovialitatea cu Jupiter. Mulți dintre oamenii de știință din ziua de azi cred ca anticii erau tâmpiți, deoarece credeau astfel de lucruri, dar atunci mă întreb cum de au reușit astfel de oameni să construiască templele şi piramidele, care să dainuiască şi să treacă testul timpului.

Planetele erau, de fapt, niște zeități, ce puteau fi îmbunate, prin diferite metode păstrate secrete de-a lungul generațiilor. Ele erau văzute precum arhetipurile Minţii Divine.

Încă din Antichitate, cei care realizau ritualurile incorporau conceptele astrologice în munca lor, chiar dacă ei nu aveau neapărat clienți sau nu citeau hărți. Doar că, lucrurile au început să se schimbe, odată cu revoluția Copernicană, când reformatorii astrologiei erau preocupați de a face astrologia mai științifică, făcând parte separată de practicanții de ritualuri.

Încă de atunci, se știa că puterea planetelor invoca un echivalent corespunzător în psihicul oamenilor. Iată ce spune Franz Cumont în „Misterele lui Mithra”:  „Cele mai puternice dintre aceste zeități siderale, cele care erau cel mai des invocate şi pentru care erau rezervate cele mai bogate ofrande, au fost Planetele. […] Planetele erau înzestrate cu virtuți şi calități […]. Fiecare planetă (vizibilă cu ochiul liber) prezida o zi a săptămânii, fiecăreia i s-a consacrat câte un metal, fiecare a fost asociată cu un anumit grad la inițiere, iar numărul lor a determinat o putere religioasă aparte atribuită numărului șapte. În coborârea lor din sferele celeste spre Pământ, se considera că sufletele primeau, de la planete, pasiunile şi calitățile lor.”

Aceste rituri nu influențau doar conștientul, zonele raționale ale psihicului, ci şi zonele inconștiente ale naturii emoționale şi instinctuale, ale căror mistere se pierd în Inconștientul Colectiv.

Ca să îți dai seama că aceste ritualuri chiar funcționează, este suficient să stai afară, undeva în natură, sub cerul nopții, într-o noapte cu Lună Plină şi să-i simți puterea. Dacă ești la malul marii, puterea sublimă a Lunii te vrăjește, pur şi simplu.

Luna Nouă sau Plină sau Luna, în general este canalul nostru către o putere mai mare – o conexiune care nu poate fi întreruptă niciodată. Este un cordon ombilical eteric pentru sufletul nostru, acea parte misterioasă din noi, care se intersectează cu toată creația.

Reflectând lumina Soarelui dătător de viață, Luna reprezintă calitățile receptive, mai degrabă decât cele active. Deși bărbații au şi ei o latură receptivă, iar unii simt o afinitate puternică cu Luna, Luna este sufletul pereche al femeilor, reflectând calitățile noastre intuitive profunde. Poate de aceea, ritualurile în trecut erau realizate de femei.

Vibrația puternică a Lunii își pune o anumită amprentă asupra noastră, bazată pe istoria sufletului nostru. De exemplu, dacă Luna era în Berbec, la momentul nașterii unei persoane, este posibil să fi avut multe vieți ca războinic. Sufletul este codificat cu energia îndrăzneață şi independentă a Lunii în Berbec. Dacă Luna era în Pești, atunci aceasta înseamnă că persoana a parcurs un drum spiritual în multe vieți. Sufletul Lunii în Pești poartă în el strălucirea Misticului.

Acest domeniu al simțului şi al simțurilor a fost demult timp neglijat şi astfel am ajuns într-o societate bolnavă, atât la propriu, cât şi la figurat, o societate care mai are doar câteva minute până la miezul nopții. Ce avem nevoie? Să ne reconectăm la puterea şi înțelepciunea instinctelor. Poate că asta poate însemna să înființezi o organizație nonprofit pentru a crea schimbarea în lume sau să construiești o casă eficientă din punct de vedere energetic sau să crești legume fără pesticide. Sau poate se pot organiza meditații săptămânale pentru a mobiliza vindecarea. Cerul este limita.

Dar cert este că revenirea la interiorul nostru este calea. Există puteri de vindecare interioare, care au corespondenţe cu planetele şi odată ascultate, ne pot aduce mai aproape de fericire.

Nimeni nu știe de cât timp oamenii folosesc astrologia şi magia. Unele studii sugerează că strămoșii noștri au urmărit ciclurile lunare încă de acum 32.000 de ani. Practicile magice sunt descrise în texte antice şi abundă în miturile fiecărei culturi. Presupun că înțelepciunea aceasta a fost întotdeauna cu noi şi abia acum începem să înlăturăm valul de frică şi superstiție, care l-a ținut ascuns timp de milenii.

Această cunoaștere le-a permis strămoșilor noștri să trăiască mai degrabă în armonie cu ritmurile universului decât să se lupte cu ele, dat fiind că supraviețuirea lor depindea de asta.

Multe dintre templele construite în trecutul îndepărtat erau aliniate cu planeta sau stelele corespunzătoare divinității templului. Adesea, templul era astfel orientat încât, la răsărit, soarele să strălucească la intrarea în templu, în ziua asociată cu zeitatea respectivă.

De la Hermes Trismegistul știm că noi suntem un microcosmos, iar medicul, astrologul, filozoful şi alchimistul Paracelsus (1493–1541) a învățat că oamenii sunt literalmente legați de influențele astrologice. El credea că spiritul vine din stele, sufletul de pe planete, iar corpul din elemente. În practica sa medicală, a fost atent la mișcările corpurilor cerești și la modul în care acestea afectau sănătatea pacienților săi. De asemenea, a teoretizat că plantele şi metalele conțin proprietăți legate de energiile planetare și le-a folosit în medicamentele sale.

Așa cum spunea Carl Jung, ne naștem la un moment dat, într-un loc dat și, la fel ca vinul, avem calitățile anului și ale anotimpului în care ne naștem.

Cu toate că destinul este scris în stele, misiunea sufletului nostru este să se ridice deasupra cercului necesității, adică să-şi depășească limitele sociale, intelectuale, fizice, astrologice sau religioase.

Așa şi noi, putem să ne adâncim în descoperirea acestei laturi întunecate a trecutului, spuneți-i dacă vreți, partea ascunsă a Lunii, dar a cărei mistere ne vor elibera de lanțurile unui viitor nemilos.

Așadar, astrologia ne oferă o inspirație şi o oportunitate de a ne recupera umanitatea, demnitatea noastră universala, dar și o viață fericită, dacă ne putem organiza în mod corespunzător. Ritualurile pot fi văzute ca o practică pentru a face acest lucru în mod conștient.

One Reply to “Puterea ritualului în astrologie sau descoperirea părții nevăzute a Lunii”

  1. Minunat articol! Acesta ne aduce in prim-plan importanta conexiunii noastre cu alti oameni, alaturi de care sa impartasim caldura, din momentele de bucurie si chiar din cele de tristete. Ritualurile poarta cu ele o energie speciala, care ne poate ajuta sa ne reconectam cu lumea spirituala si sa iesim mai impliniti din experienta traita. Bravo pentru abordare!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *