La miezul nopții, Mercur din Vărsător a realizat trigon cu Nodul Nord din Gemeni, ceea ce a adus în prim-plan nevoia noastră de a comunica cu şi de a învăța de la ceilalți. Putem primi mesaje de la sinele nostru din viitor, în același timp comunicând şi cu trecutul, prin iertare şi acceptare. Mercur ne poate aduce în cale persoane cu aceleași preocupări ca ale noastre sau să ne creeze situații prin care să ne ajute să scăpăm de zumzăitul şi inconstanța gândurilor superficiale.
Pe la orele dimineții, Luna pe ultimele grade ale Berbecului, va face careu cu Pluton, zeul Infernului şi al întunericului, ceea ce poate scoate la iveală adevăruri bine ascunse, precum şi alte slăbiciuni ale sufletului uman.
Seara târziu, Luna ajunge pe teritoriul Taurului animând conjuncția dintre Marte şi Uranus. Luna în Taur se simte extrem de bine, se spune că este în Exaltare, generând resursele necesare pentru a stabiliza şi consolida ceea ce este deja început.
Marte, zeul războiului, al fricii şi al furiei, guvernează instinctele primare ale agresiunii şi ale supraviețuiri. Aceasta este o energie bruta care fuzionează cu energia iluminatoare şi rebelă a lui Uranus pentru a distruge formele vechi, pentru a aduce schimbarea şi pentru a ne ajuta să ne exprimăm mai ușor propria individualitate în moduri cât mai originale cu putință. Aceasta este o energie extrem de volatilă, instabilă, dar extrem de puternică, așa că cel mai bine ar fi să nu fim impulsivi, să nu ne grăbim şi să vedem şi punctul celuilalt de vedere.
Această energie eratică este accentuată şi mai mult prin, faza Lunii de Primul Pătrar, când energia este dinamică şi vrea să fie folosită. Pe plan individual, ne vom simți probabil mult mai dornici de a face ceva nou, de a aduce schimbări în propria viață, dar sfatul pe care vi-l pot da acum este să nu începeți nimic nou, mai degrabă să continuați proiectele deja începute şi să vă notați orice idei care vă vin acum prin minte. Primul Pătrar este o perioadă când suntem foarte stresați, așa că orice moment de relaxare sau destindere este binevenit acum.