Ziua începe cu trigonul dintre Venus în Capricorn şi Uranus din Taur. Aspectul este unul dintre cele mai speciale, deoarece cele două planete interacționează creativ, aducându-ne surprize plăcute. Aspectul este activ până pe 18 ianuarie, așa că, în acest timp, relațiile cu ceilalți ne aduc originalitate, putem depăși probleme mai vechi, la care până acum nu am putut găsi soluții, tranzacțiile financiare pot fi mai rentabile, suntem mai inspirați şi mai inventivi. Acum este momentul să fim neconvenționali, să ne îmbunătățim propria înfățișare, de ce nu, chiar să fim puțin excentrici. Putem cunoaște persoane noi, care ne pot ajuta, într-un fel sau altul.
La scurt timp, tot de dimineață, Luna face conjuncție cu Jupiter şi apoi careu cu Uranus. Conjuncția cu Jupiter ne poate aduce mai mult noroc, ne motivează să ne îmbunătățim viața, suntem mai generoși, mai joviali şi mai optimiști. Careul cu Uranus ne aduce aminte să nu fim impulsivi, să avem răbdare şi să nu ne revoltăm împotriva oricărui care încearcă să ne forțeze să facem ceva.
Tot în această dimineață, Uranus staționează direct la orele 10:35 am. Perioada cât Uranus a fost retrograd, adică din 15 august anul trecut, ne-a reamintit că, în această lume, singura constantă este numai schimbarea. La ieșirea din retrogradare, Uranus, planeta schimbărilor ne poate aduce soluții-instant la probleme vechi pe care ni le dorim de mult timp rezolvate, idei originale, neconvenționale pe care vrem să le punem în practică, ne ajută să distrugem formele învechite de prezentare pentru a îmbrățișa altele noi, mai originale. Uranus acționează într-un mod imprevizibil, brusc, chiar electric. În mers direct, ca octavă superioară a lui Mercur, Uranus accelerează gândurile, revelațiile subite. În hartă, Uranus indică cum şi unde putem crea schimbări importante în viețile noastre, așa că, în harta fiecăruia domeniul tranzitat de Uranus acum este motorul schimbărilor mult dorite.
După o dimineață activă, Luna va face conjuncție cu Mercur, ceea ce ne va ajuta să ne exprimăm mai ușor sentimentele, să ne spunem ofurile mai liber şi să fim mai sociabili, în general.
Conjuncția Soarelui cu Pluton din Capricorn va scoate din adâncuri pasiuni problematice sau lupte de putere, datorită intensității şi naturii iscoditoare pe care o putem afișa. Avem la dispoziție, până pe 24 ianuarie, să descoperim lucruri ascunse sau pur şi simplu, să începem să conștientizăm comportamentele distructive din trecut.