Astăzi, 26 martie sau ce înseamnă ordinea

Dis-de-dimineață, Luna a intrat în Fecioară, de unde ne solicită să ne punem ordine între lucruri, gânduri şi viață, în general. Cât timp Luna este în Fecioară, suntem invitați să fim mai practici, mai eficienți, mai clari în exprimare, analitici şi preciși. Organizarea şi curățenia sunt două activități importante în această perioadă. Hrana pe care o ingerăm, relațiile pe care le avem, tot ceea ce exista în viața noastră este pus sub semnul analizei şi păstrăm doar ceea ce ne face bine cu adevărat.

Primul aspect pe care Luna îl va face, odată intrata în Fecioară, este trigonul cu Uranus, ceea ce invocă spontaneitatea, ideile geniale şi atitudinea experimentală.

Ziua de azi ne anunță şi cuadratura exactă dintre Mercur şi axa nodurilor lunare. Este posibil să ne întâlnim sau să vorbim cu persoane din trecutul nostru cu care nu ne-am mai auzit de multă vreme. De fapt, această tendință a existat încă de la începutul săptămânii şi va continua şi săptămâna viitoare, dar azi influenţa ei este cea mai puternică.

Așadar, o zi în care să începem să aducem mai multă ordine în viață şi să experimentăm cât mai mult.

File:Glindoni John Dee performing an experiment before Queen Elizabeth I.jpg
Henry Gillard Glindoni – „John Dee, ducând la îndeplinire un experiment în faţa Reginei Elizabeth I”, 1913 (Sursa: https://commons.wikimedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *