Aproape de miezul nopții, s-a format un aspect de sextil între Luna şi Venus, ceea ce ne influențează benefic întreaga zi prin caracterul fluid şi deschis al acestui aspect.
Înainte cu câteva ore de răsăritul Soarelui, avem un aspect astrologic important, conjuncția Venus-Saturn din Vărsător, ce nu a mai avut loc din decembrie 1992. La acel moment, Venus şi Saturn erau singurele planete din Vărsător, în schimb azi, avem nici mai mult, nici mai puțin de cinci planete în semnul prieteniei şi al comunităților! Aspectul indică un anumit conservatorism în relații, loialitate, obligații şi economii, care ne solicită într-un fel sau altul. Fiind în semnul progresului şi al reformei, acolo unde se află şi Mercur retrograd, ne putem aștepta la schimbări şi restructurări ale afacerilor, băncilor, economiilor şi tuturor instituțiilor economice şi financiare, în general. Cum Venus reprezintă tot ceea ce unește oamenii, tot ceea ce aduce plăcere: artele, divertismentul, este de la sine înțeles că principiul restrictiv al lui Saturn va impune anumite limite tuturor acestor lucruri. Deci, să nu ne fie cu mirare dacă în următoarea perioadă se vor înăspri regulile de socializare şi conduită. Adevărata bucurie (Venus) va veni prin capacitatea de a crea ordine şi structura în viețile noastre (Saturn).
La scurt timp, Luna din Săgetător realizează câteva sextile, de data aceasta cu Saturn, Jupiter şi spre finalul zilei, cu Soarele din Vărsător, ceea ce înveselește caracterul oarecum posomorât dat zilei de conjuncția Venus-Saturn.