La miezul nopții, s-a perfectat careul dintre Jupiter, zeul zeilor şi Uranus, zeul schimbărilor. Acest careu ne împinge să începem lucruri noi, pentru a ne schimba viața în bine, poate să indice schimbarea bruscă a direcției de viată sau pur si simplu, schimbarea norocului. Dar oare este bună schimbarea doar de dragul schimbării? Oricât de mult am dori să ne eliberam de presiuni şi limitări exterioare, timpul încă nu a venit şi este mai prudent să acționăm fără grabă, să nu ne asumăm riscuri inutile, să fim chibzuiți mai mult ca oricând. Careul indica acțiune, care produce stres şi creează tensiune dinamică, dar care aduce şi un potențial pentru productivitate, prin focus şi energie. Jupiter ne ghidează spre expansiune şi creștere, ne deschide noi orizonturi atât la nivel fizic, cât şi mental, iar Uranus este asociat cu energia viitorului, cu tehnologia, inovația şi tot ceea ce este progresiv. Așadar, când aceste două forţe se combină nimic nu este imposibil, am putea chiar descoperi că nu suntem singuri în Univers, că există şi alte civilizații mult mai puternice ca a noastră.
Înainte de zorii zilei, pe ultimele grade din Pești, Luna realizează sextilul cu Soarele din Capricorn, ceea ce înveselește atmosfera şi creează un cadru de armonie şi echilibru, care se extinde până dincolo de orele dimineții.
Apoi, Luna va intra în Berbec, de unde va realiza două sextile importante cu Saturn şi Jupiter. Cu Luna în Berbec suntem mai focoși, mai îndrăzneți, ne place să ne luăm viața în propriile mâini şi să devenim cei mai buni. Cele două sextile cu planetele sociale, Jupiter şi Saturn, ne aduc oportunități şi potențiale pentru dezvoltarea unor noi talente, atâta vreme cât suntem atenți şi concentrați.

(Sursa: https://commons.wikimedia.org/)