Ziua de azi începe cu conjuncția dintre Luna şi Nodul Nord în Gemeni, ceea ce ne poate aduce asocieri sau acorduri, precum şi anumite satisfacții. Acesta nu este ultimul aspect major pe care Luna îl face înainte de a intra în zodia Racului, acolo unde o pândesc cele trei planete din Capricorn, aflate în opoziție. Pe ultimele grade din Gemeni, Luna mai realizează un sextil cu Marte retrograd din Berbec, aspect ce înviorează reacțiile, dar aduce şi mai mult în for expresia retrogradă a lui Marte, revizuind felul în care ne consumăm energia. În jurul orelor 11:00, Luna intră în Rac, semn că avem nevoie de mai multă grijă faţă de propria persoana, fiind posibil să ne atragă mai mult confortul propriei case decât priveliștea de afară. Tot azi, Soarele realizează opoziția cu Neptun, zeul înșelăciunilor, ceea ce ne poate aduce lipsă de claritate în gândire, neînțelegeri, viziuni înșelătoare, precum şi situații confuze. Așadar, o zi în care să ne drămuim cu atenție energia şi să ne îndreptăm atenția către propria persoană pentru a primi toată îngrijirea de care avem nevoie.