Ziua de azi ne aduce ingresul Lunii în zodia Balanței, semn al echilibrului, al armoniei şi al parteneriatelor, al relațiilor de toate felurile.
În primele ore ale dimineții, Luna a format şi sextilul cu Soarele, semn că suntem în căutarea socializării, că ne dorim relații împlinite. Spre seară, Luna realizează opoziția cu Chiron, pe axa relațiilor (Berbec-Balanță) ceea ce ne poate face să ne simțim mai sensibili, mai receptivi la problemele altora sau pur şi simplu, mai dornici de a ne rezolva problemele emoționale în cadrul parteneriatelor. Ziua se încheie cu un strop de surpriză adus de inconjuncţia Lunii cu Uranus din Taur.
Așadar, o zi în care relațiile se află în prim-plan, așa cum este şi dorința noastră de socializare.