Astăzi, 6 septembrie sau să facem ceea ce ne place

Azi, Venus, zeița iubirii şi a armoniei ajunge pe domeniul Leului, porțiunea din zodiac care se referă la voință şi putere, la curaj şi încredere, la mândrie şi orgoliu. Leul este zodia iubirii de sine, acea siguranță de sine care ne poate aduce îndeplinirea tuturor dorințelor. Esența acestei zodii este să facem ceea ce ne aduce mai multă încredere în noi, iar cu Venus aici putem atrage ceea ce ne dorim, cel puțin până pe 3 octombrie, când Venus va părăsi aceasta zodie. Momentul ingresului lui Venus în Leu ne aduce Luna la ultimul grad din Berbec, în apropriere fiind şi Marte, ceea ce se poate traduce prin necesitatea adoptării unei atitudini curajoase, active in relațiile cu semenii noștri. Deși acest demers este unul pozitiv, ne putem aștepta la blocaje, frustrări şi probleme deoarece Luna activează careul dintre Marte şi Saturn şi face ea însăși careu cu Saturn. La scurt timp după ingresul lui Venus in Leu, avem intrarea Lunii în zodia Taurului, semn că răbdarea şi perseverența sunt atu-uri pe care să le cultivăm până pe 8 septembrie, când Luna va schimba semnul. Taurul este zodia hedonismului, scopul ei fiind căutarea plăcerii prin activarea tuturor simțurilor umane. Oare câți dintre noi urmăresc să facă ceea ce le place şi nu ceea ce trebuie?

Jean-Antoine Watteau – „Plăcerile iubirii”, 1718-1719 (Sursa: https://commons.wikimedia.org)

Astăzi, 3 septembrie sau o zi activă

Azi, în drumul ei prin zodia Peștilor, Luna îl va întâlni pe Neptun, zeul mărilor şi al oceanelor, aducându-ne mai multă visare, intuiție şi percepții subtile. Apoi, va realiza aspecte armonioase cu Saturn şi Pluton, pentru sentimente puternice şi statornice.  Tot azi, Mercur din Fecioară este şi el activat prin trigonul cu Saturn şi sextilul cu Venus, care ne ajută la concentrare şi organizare precum şi la interacțiuni sociale frumoase. Înainte de a intra în zodia Berbecului, Luna va face un trigon cu Venus, pentru o atmosferă cât mai plăcută şi relaxantă. Așadar, o zi activă pe care să o folosim pentru a ne organiza şi clarifica asupra a ceea ce e de făcut.

Raffaello de Urbino – „Miraculoasa aruncare a năvodului”, 1515 (Sursa: https://commons.wikimedia.org/)

Astăzi, 2 septembrie, Luna Plina în Pești sau în ce credem…

Azi are loc fenomenul de Luna Plină în Pești. Luna guvernează emoțiile, sentimentele şi abilitatea de a avea grijă de noi, în timp ce Soarele guvernează identitatea, ego-ul şi sinele nostru. Când aceste două energii sunt în opoziție, avem Luna Plină, care ne cere să aducem mai mult echilibru între sentimente si rațiune, între inima şi minte. Atunci când axa de echilibru este Fecioară- Pești, avem de recalibrat tot ceea ce este mistic, sacru (Peștii) cu rațiunea, profanul (Fecioara). Acest moment de Luna Plină ne solicită să facem o verificare a credințelor pe care le întreținem, care sunt convingerile negative prin care ne sabotăm viața şi ne limităm singuri. S-ar putea să descoperim ceva important sau să avem parte de o surpriza plăcută – Uranus face un aspect armonios cu această Lună Plină. Așadar, un moment pe care să îl petrecem alături de cei dragi şi să ne întrebăm care sunt credințele limitative, care ne împiedică să ne bucurăm de viață cu adevărat.

Detaliu al unei vitralii care înfățișează zodiacul și lunile: Peștii. Catedrala Notre-Dame de Chartres (Sursa: https://en.wikipedia.org/)