18 noiembrie 2017, Luna Nouă în Scorpion

Luna Nouă în Scorpion sau suferința Terrei, mama noastră a tuturor

 

Nu mică mi-a fost mirarea când am privit harta Lunii Noi din Scorpion şi am văzut ca Ascendentul momentului era în Pești. Peștii reprezintă arhetipul universal al conexiunii cu Divinitatea, cu tot ceea ce este, este legătura sacră, care ne unește pe toți deopotrivă, bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, femei sau bărbați.

În timpurile moderne pe care le trăim, aceasta legătură este din ce în ce mai puțin simțită la nivel individual, dar mai ales la nivel colectiv.

În vremuri demult apuse, ritmurile de funcționare ale oamenilor erau învăluite de ritmurile cosmice, de mersul Lunii dar şi al celorlalte șapte planete vizibile cu ochiul liber pe cer, iar oamenii știau să trăiască în armonie cu natura şi cu tot ceea ce era manifestat în mediul înconjurător. Când magia şi mistica erau o parte naturală a vieții, oamenii erau conștienți de propriile nevoi dar şi de cele ale naturii, de misterele Universului şi de tot ceea îi lega de acesta, când viața spirituală era o parte intrinsecă a vieții pe Pământ, când oamenii căutau explicații şi răspunsuri în stele şi constelații.

În vremurile moderne, oamenii au pierdut aceasta legătură sacră cu natura, despre care am învățat în multele capodopere ale literaturii romane şi nu numai.

Azi, când locul naturii este luat de telefoane mobile, de FB, de jocuri video, dar şi de gândirea exclusiv rațională şi logică, care nu acceptă nimic altceva decât ceea ce poate fi demonstrat prin fenomene strict materiale, când căutarea locului nostru in Univers este preluată de obiective pământești, ne dăm seama cât de mult am pierdut… Nimic nu poate elimina pe deplin şi pentru totdeauna, golul interior imens pe care îl resimțim cu toții, odată ce renunțăm la căutarea plăcerilor lumești sau la lista cu obiective de bifat. Am ajuns într-o lume în care plasticul este stăpânul nostru, când subiectul încălzirii globale este tratat cu indiferență de cei mai mulți dintre noi, când oceanele noastre sunt pline de reziduuri, urme ale vieții de consum pe care o avem.

Suntem în pragul unei noi revoluții, de data aceasta nu industrială, ci poate o revoluției a conștiinței, o revoluție a recâștigării intuiției, imaginației şi creativității umane, o revoluție, care să ne ajute să ne reamintim originea noastră divină şi conexiunea cu tot ceea ce este la un anumit nivel.

Să începem să ne aducem aminte…că suntem într-o călătorie spirituală pe acest Pământ, să ne aducem aminte că avem nevoie să vindecăm Pământul pentru ca noi să fim vindecați, iar Pământul se va vindeca atunci când şi noi vom începe să ne reconectam din nou la natură… regenerați, schimbați, transformați în ceva superior. Simbolul Scorpionului ne vorbește tocmai de această renaștere, reînviere. Avem aliați puternici – Jupiter şi Venus în Scorpion, Neptun în Pești, dar şi inamici – proprii noștri demoni interiori.

Așadar, putem să ne recâștigăm locul cuvenit în ierarhia universală, dar înainte de aceasta sa ne aducem aminte…ca Pământul, Terra suferă şi doar noi putem să o vindecăm…, prin a ne vindeca pe înșine…prima dată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *