Era Vărsătorului

Ȋn astrologia zilelor noastre, se consideră că atunci când omenirea va intra în Era Vărsătorului va începe o epocă de aur bazată pe fraternitate, libertate, egalitate, marcând trecerea la o nouă spiritualitate.

Mulți oameni cred că acum suntem în pragul erei Vărsătorului, deși momentul actual al tranziției este încă în discuție. Unii astrologi cred că tranziția a avut deja loc, dar alții o prognozează peste câteva secole în viitor.

Care ar fi criteriile de definire a unei ere?

O eră astrologică este o perioadă de timp de la care începe o nouă ordine a lucrurilor, care, în teorie, simbolizează schimbări majore în dezvoltarea vieții pe Pământ, în special în ceea ce privește evoluția spirituală, cultura, societatea și politica.

Unii astrologi cred că, într-o anumită eră, unele evenimente sunt cauzate/ influențate direct de semnul astrologic asociat cu acea eră, în timp ce alți astrologi cred că diferitele ere astrologice nu influențează evenimentele în nici un fel.

Cum se măsoară o eră şi care este punctul de pornire? De când au fost preocupați oamenii de aceste măsurători?

În înțelepciunea vremurilor de demult oamenii au înțeles ca viața curge într-un flux ritmic, ce poate fi definit în termeni de cicluri. Chiar putem spune că astrologia este studiul acestor cicluri, că fenomenele celeste se corelează cu evenimentele terestre, iar astrologia evoluează pe măsură ce oamenii pot face corelații din ce în ce mai clare între aceste cicluri şi viața pe Pământ.

Nu putem ști cu exactitate momentul în care omenirea a înțeles pentru prima dată că viața se desfășoară în cicluri, dar putem să intuim că a fost momentul în care a conștientizat prima dată ciclul zi-noapte şi anotimpurile, alternarea căldurii cu frigul, a umezelii cu uscăciunii, fazele Lunii. Aceste informații trebuiau să fie vitale pentru așezările omenești care se ocupau cu agricultura, creșterea animalelor, deci nu este de mirare, că astrologia se spune că ar fi apărut pentru prima data în regiunea fertilă dintre cele două mari fluvii: Tigru şi Eufrat.

Există mărturii că oamenii studiau şi măsurau fazele Lunii, încă din 6500 î.e.n., iar până în 3000 î.e.n s-a ajuns la un nivel sofisticat de măsurători, conceptualizate în structurile megalitice construite în Europa, dar şi în alte locuri.

Așa au apărut ciclurile universale, cosmice. Primele evidențe despre ciclul cosmic le întâlnim prima dată la babilonieni şi asirieni, dovezi care au supraviețuit datorită mărturiilor grecilor.

Timpul la babilonieni şi asirieni

Asiria a devenit un imperiu puternic, distrugând Babilonul, cucerind Egiptul, Siria și Anatolia, capitala imperiului fiind Ninive. Eu au moștenit de la civilizația babiloniană un sistem complex de măsurare a timpului, construit în așa fel încât să fie capabil a măsura timpul de la cea mai mică unitate de măsură până la cea mai mare.

Asirienii au zeificat timpul, ei credeau că este un dar de la Dumnezeu pentru a măsura viața sufletului universal. Ei considerau că, la fel ca orice pe Pământ, Universul are o naștere şi o moarte, că exista anumite perioade de resetare a vieții în Univers. Atunci când toate cele șapte planete se aflau fie în Rac, fie în Capricorn, ei considerau ca Universul moare şi apoi renaște. Atunci când planetel se aflau în Rac, Universul urma să fie distrus de foc, şi respectiv de apă atunci când toate planetele se aflau în Capricorn.

Ei erau foarte mult interesați de simbolistică, la fel ca alte civilizații antice, care foloseau şi ele anul de 360 de zile (6X60). 360 reprezintă şi numărul de grade într-un cerc, iar așa cum cercul reprezintă figura geometrică ideală şi perfectă, așa şi 360 reprezenta perfecțiunea creației.

Iată care sunt unitățile de măsurare a timpului la asirieni:

  • cea mai mică unitate de măsurare a timpului – respirația umană – 4 secunde;
  • de aici sistemul a fost compus din perioade de câte 4 minute, 2 ore, 1 zi, 10 zile (decani), 1 lună (30 zile) şi 1 an (360 zile), până la perioade care să măsoare la o altă scală timpul universal:
  • 1 Soss = 60 ani;
  • 1 Sar = 3.600 ani (602) – reprezentare la o scala mai mare a anului de 360 de zile;
  • 1 Sar mare = 216.000 ani (603) – o inspirație a Universului;
  • 432.000 ani (2X216.000) ca o respirație completă a Universului;
  • 960.000 ani (604) – o perioadă mitică care poate reprezenta unitatea de măsura a vieții creatorului.

În acest mod, ei au lăsat ca moștenire istorică şi astrologică simbolul cercului, 360 de grade, în care 1 grad în spațiul cercului este asociat unei zile din calendar (o unitate de timp).

Tot ei au împărțit cerul în 36 de sectoare, grupate în 12 zodii. Aceasta este fundamentul teoriei pe care eleniștii au ajuns să o perfecționeze.

Anul platonic al grecilor

Platon a fost cel care a rămas în istorie cu ideea Anului Cosmic (platonic) – o zi din viața Universului. Pentru Platon, întregul Univers, odată unificat, era bazat pe două principii opuse – Iubirea şi Lupta (pozitiv şi negativ) şi cele patru elemente (foc, pământ, aer, apă), un sistem care se baza pe un model predeterminat.

Atunci când Universul „inspira” exista o creștere graduală a simbolisticii „Luptei” şi invers, când expira, Iubirea era cea creștea gradual.

Un an din viața Universului, o inspirație se considera a fi 36.000 de ani, cifra preluată de la babilonieni cel mai sigur, perioada în care Lupta câștiga teren în fata Iubirii, şi al doilea, expirația, în care Iubirea creștea gradual, iar Lupta se diminua, tot 36.000 ani, în total un ciclu complet inspirație – respirație era de 72.000 ani (2 X 36.000 ani).

La fel ca asirienii, Platon credea că un ciclu începea şi se sfârșea atunci când toate planetele formau o conjuncție la gradul la care a existat la momentul nașterii Universului, dar nu a specificat care este punctul din zodiac corespunzător.

Cicero, marele orator, a fost cel care a subliniat necesitatea definirii unui eveniment declanșator, care sa devină punctul de pornire al unei ere.

Se spune ca doar Claudius Ptolemeu a fost singurul care a înțeles conceptele vehiculate de Platon referitoare la marele an cosmic.

Poate doar mitul pasării Phoenix să poată egala frumusețea acestor concepte – se spune ca viața şi moartea acestei păsări mitice reflectă viața şi moartea Universului, însuși. Phoenix e simbolul astronomic al erelor omenirii, al ciclurilor, al longevității, al imortalității şi al renașterii spirituale. Aceasta pasăre mitică se spune că trăiește câteva mii de ani.

Platon a susținut valoarea astrologiei în armonizarea acestor cicluri universale, astfel ajutând Universul să se echilibreze singur, prelungind astfel inevitabila creștere a Luptei în faţa Iubirii.

Ciclurile cosmice la arabi

Astrologia arabă a preluat majoritatea conceptelor, direct sau indirect, din astrologia elenistică.

Ei au considerat ca un un an cosmic durează 360,000 ani pe care l-au împărțit în două faze a câte 180.000 ani. Spre deosebire de Platon, ei au specificat că fiecare început era reprezentat de o conjuncție a tuturor planetelor la gradul 0 Berbec.

Se presupune că o astfel de conjuncție ar fi avut loc în anul 3.101 BC, vremea potopului biblic.

Astrologii arabi au creat un sistem extrem de complex de măsurare a timpului, în care fiecare perioadă era guvernată de o anumită planetă, în dorința de a crea un sistem care să reconcilieze toate datele anterioare şi care să îi ajute să determine evoluția omenirii în viitor.

Universul la indieni

Sistemul indian, pe de altă parte are o componență mitică puternică, este vorba de sistemul epocilor Yuga.

Anul cosmic babilonian de 432.000 de ani este preluat de indieni, şi reprezintă de fapt durata Kali Yuga. La fel ca şi Marele An Cosmic arab Kali Yuga a început în 3.101 BC atunci când toate planetele erau conjuncte la 0 grade Berbec.

Conceptul fundamental de an în viața Universului este Maha Yuga (4.320.000 ani) – împărțit astfel:

Epoca de aur (Krtiayuga) = 1.728.000 ani

Epoca de argint (Tretayuga) = 1.296.000 ani

Epoca de bronz (Dvaparayuga) = 864.000 ani

Epoca de pamant (Kali Yuga) = 432.000 ani

1.000 Maha Yuga reprezintă 1 Kalpa, o zi din viața lui Brahma, iar 1.000 Kalpa este viața lui Brahma. Baza acestor calcule rămâne însă 360.

Acest ciclu este doar unul dintr-o serie de cicluri care se repetă la infinit, iar esența astrologiei indiene a erelor este reprezentată de dezvoltarea conștiinței umane în concordanţă cu ciclurile cosmice ale Universului.

Conceptul de eră în astrologia europeană

În astrologia occidentală foarte puține informații s-au regăsit despre erele astrologice înainte de secolul al XIX-lea. Un sistem foarte complex a fost creat de arabi, dar europenii nu l-au preluat, decât parțial. Totuși, un anumit Pietro d’Abano din Italia a folosit ciclul Jupiter-Saturn pentru a calcula erele istorice. El a susținut că la fiecare 960 ani cele două planete se întâlnesc şi formează o conjuncție la începutul zodiei Berbecului.

Scopul acestui sistem era prezicerea venirii Anti-Cristului, iar Pietro d’Abano a previzionat că aceasta se va întâmpla atunci când Saturn va fi în conjuncție cu Jupiter şi Luna (29 ianuarie 114?)

Şi el a folosit anul platonic  dar bazat pe o simbolistică diferită – viața oamenilor este împărțită în șapte perioade, fiecare guvernată de o una dintre cele șapte planete. Folosind analogia, el a considerat că şi viața Universului este împărțită în anumite perioade de 354 de ani şi 4 luni. A primit binecuvântarea bisericească prin Cardinalul Franței din perioada respectivă, acesta susținând totuși că nu sunt tocmai șapte perioade istorice, ci patru, bazat fiind pe simbolismul anotimpurilor.

Pentru a explica erele istorice, simbolistica numerologică a cifrelor, în special, 4 sau 7, era des utilizată de astrologii vremurilor în Europa, preluând pasaje din Cartea Apocalipsei.

Spre exemplu, în 1643, John Booker, un astrolog britanic, folosind simbolistica lui 7 şi 5 (perioade de 245 de ani) a prezis Ziua Judecații de apoi ca fiind în 1786 (cu 3 ani înainte de Revoluția Franceză). Tot astfel, omul de știință, Newton a studiat Biblia şi a ajuns la concluzia că sfârșitul lumii nu va fi înainte de 2060.

Precesia echinocțiilor şi mișcarea teozofică

Conceptul de An Cosmic a revenit din nou în atenția astrologilor odată cu mișcarea teozofică şi rozcruciană şi cu redescoperirea fenomenului de precesie al echinocțiilor. Versiunea teozofică a erelor astrologice se bazează pe mituri, pe faptul că ei credeau că civilizația actuală este descendenta civilizației Atlantidei şi Lemuriei şi considerau că dezvoltarea omului s-a realizat treptat din sferele spirituale în materie.

Acum suntem în momentul în care am ajuns la faza cea mai de jos a materiei, urmând ca în viitor să aibă loc o perioadă, în care ne vom reîntoarce în sferele spirituale de unde am venit. Această perioadă viitoare, epoca de aur se regăsește în Era Vărsătorului, perioada care se presupune că ar începe cândva în secolul al XXI-lea.

 

Din punct de vedere astronomic

Precesia a fost prima dată descoperită în jurul anului 139 î.e.n. de Hipparchus, astronom grec.

Precesia este mișcarea axei de rotație a unui corp prin care se produce deplasarea liniei nodurilor. Singurele mișcări posibile ale unei axe de rotație sunt precesia și nutația. Așa cum nu poate exista precesie fără rotație, tot astfel nu poate exista nutație fără precesie.

Nutația constă în variația unghiului pe care îl face axa de rotație a unui corp rigid cu axa lui de precesie.

Datorită forței gravitaționale exercitată de Soare şi de Lună asupra Pământului, şi datorită faptului că Pământul nu este o sferă, fiind turtit la poli şi bombat la ecuator, şi în plus, datorită rotației Pământului în jurul propriei axe, axa Pământului nu rămâne paralelă cu ea însăși, ea descrie o mișcare de rotație completă în 25.729 de ani (aprox. 25.920 de ani).

Perioada aceasta se numește acum an platonic, cu toate că denumirea corectă ar fi de an precesional, pentru a nu crea confuzia cu adevăratul an platonic (36.000 de ani).

Precesia echinocțiilor este deplasarea graduală în sens retrograd a punctului vernal (punctul în care ecliptica taie ecuatorul ceresc) comparativ cu stelele fixe si constelațiile.

Punctul vernal este reprezentat de 0 grade Berbec în zodiacul tropical şi acesta nu coincide cu punctul vernal din zodiacal sideral.

Ținând cont că rata de precesie este de 50’37’’ (50’2’’) în fiecare an, adică punctul vernal parcurge 1 grad la aproximativ 72 de ani, un semn zodiacal se parcurge în 2.144 de ani (2.160 de ani), ceea ce definim a fi eră astrologică.

Trecerea de la o eră la alta are baze științifice (astronomice) calculate în baza zodiacului sideral.

Când începe era Vărsătorului din punct de vedere astronomic? Unde este acum punctul vernal?

Ȋn primul rând, trebuie să înțelegem care este sistemul de referință folosit, deoarece există practic trei zodiace:

  • încă din 4000 î.e.n au existat douăsprezece constelații primare care se regăsesc pe ecliptică. (Ecliptica drumul aparent al Soarelui timp de un an, văzut de pe Pământ.). Constelațiile sunt neuniforme, observate prima dată de către babilonieni, descrise apoi de către Ptolemeu. Ele reprezintă zodiacul astronomic;
  • începând cu 500 î.e.n. – babilonienii au împărțit cerul în douăsprezece porțiuni egale de cer, care au preluat numele celor douăsprezece constelații principale, fiecare porțiune avea 30 de grade de cerc, în total 360 de grade (simbolul perfecțiunii creației). Acesta este zodiacul sideral;
  • 100 e.n. – zodiacul tropical stabilit de Ptolemeu, zodiacul aliniat cu anotimpurile, în care punctul 0 grade Berbec coincide cu echinocțiul de primăvara. De la acest punct se începea să se măsoare porțiuni de cerc a câte 30 de grade.

Problema este că acum 2.000 de ani, cele două zodiace, sideral şi tropical coincideau, acum diferența dintre ele este 23.5 de grade de cerc, Ayanamsa, decalajul dintre zodiacul sideral şi cel tropical.

Există multe modalități de calcul pentru Ayanamsa, dar în mod oficial este folosită Lahiri, care stabilește steaua Spica, ca fiind opusul punctului vernal.

Astfel, începând cu secolul al II-lea e.n. la momentul echinocțiului de primăvară, Soarele răsare în constelația Peștilor, chiar dacă se află în semnul tropical al Berbecului (0 grade). Astfel, până în secolul al II-lea e.n. la momentul echinocțiului de primăvară, Soarele răsărea în constelația Berbecului;

În anul 2000, 0 grade Berbec zodiac tropical era de fapt, 6 grade Peşti în zodiacul sideral.

Astronomii din antichitate au cunoscut aceste probleme, de aceea Ptolemeu a hotărât să se folosească numai zodiacal tropical, cel în funcție de anotimpuri.

O altă problemă care se evidențiază în acest moment are la bază o contradicție astrologică. Atunci când analizăm precesia echinocțiilor avem la bază zodiacul sideral, dar atunci când atribuim anumite semnificații erelor astrologice (calculate sideral) folosim interpretările zodiacului tropical. Ȋn mod ciudat, cele două zodiace au aceleași denumiri, dar nu știm sigur dacă au şi aceleași interpretări.

Din punct de vedere esoteric

Teosofii au concluzionat că așa cum conștiința individuală este creată prin cele douăsprezece zodii, prin analogie, viața Universului şi conștiința colectivă pot cunoaște o dezvoltare treptată, parcurgând erele omenirii care sunt în corespondență cu câte un semn zodiacal.

Spre exemplu, epoca Peștilor e perioada în care suntem în căutarea purității, iar Isus s-a născut mai repede pentru a pregăti această eră. De aici, legătura dintre creștinism şi simbolismul peștilor, care cred că este cea mai evidentă. Dar şi această corelație este adevărată, doar în cazul popoarelor europene, mai puțin pentru restul. Sau expresia “Crede sau nu cerceta” are legătură oare cu verbele caracteristice ale celor două zodii – Peștii – a crede şi Fecioara – a analiza. Se spune că epoca Peștilor a început în anul 282 („Bazele astrologiei” de Firicel Ciarnău).

Simbolul opus Peștilor, Fecioara este simbolul purității, ceea ce ar trebui să caracterizeze aceasta epocă. Totuși, dacă ne gândim că semnul Peștilor, din punct de vedere astrologic este un semn introvertit, extrem de pasiv, cum se poate asocia cu violenţa şi agresiunea care au dominat şi continuă să domine perioada?

Când începe era Vărsătorului?

Epoca Vărsătorului are la bază cunoașterea legii, este era iluminării. Mișcările teosofice şi alte mișcări religioase au susținut că această epocă va începe la un moment convenabil pentru ca ei să-si poată promova religia.

Esența acestei ere, așa cum este ea explicată de astrologia indiană (budhistă) este că omul nu mai e reprezentat de natura sa biologică şi socială, ci prin conștiință, care îi va releva originea sa divină şi scopul său în viață, şi îl va îndrepta spre alte sfere spirituale, singurele limitări care există fiind doar cele impuse de propria persoană.

Astrologul Liz Greene a subliniat necesitatea de a include Leul, semnul opus Vărsătorului, pentru a preveni dominarea aspectelor negative ale Vărsătorului: “Valoarea individului și dreptul său de a fi el însuși este un echilibru important pentru Atitudinea față de colectiv pe care am experimentat-o ​​și continuăm să o experimentăm în experimentele de tip Vărsător, cum ar fi comunismul, creșterea industriala şi alte manifestări ale unor organizații care s-au dezvoltat în detrimentul libertății individuale”.

Epoca Vărsătorului poate fi, de asemenea, folosită ca sinonim pentru New Age.

Problema este că ideea zodiei Vărsătorului s-a schimbat în acest proces, deoarece s-au asociat zodiei idei pozitive, care nu existau înainte.

Din punct de vedere al astrologiei clasice – Vettius Valens (120-175) Anthologia (vol. I, pg.15, în traducerea lui R. Schmidt)

„Vărsătorul este semnul zodiacal ceresc care este masculin, solid, antropomorfic, care aparține comerțului cu           apă, unic; este mut, foarte rece,  liber, ascendent, feminizant, neschimbat, rău, cu puțini descendenți. Cauza      tulburărilor rezultă din cauza luptei, ridicării greutăților sau din munca cu materiale dure, pentru cei care sunt artizani, public. Oamenii născuți sub acest semn sunt răi, mânioși pe propriile lor familii, neschimbători, fixiști,       înșelători, trădători, ascunzând totul, mizantropi, fără Dumnezeu, acuzatori, trădători ai reputației și ai   Adevărului, invidioși, preocupați de lucruri mărunte, ocazional generoși, datorita efluxului de apă, incontrolabili.”

Din punct de vedere al astrologiei moderne – Dan Ciupercă (1994) Astrologia în Noua Eră

„Vărsătorul reprezintă viitorul. Este avangardist, modern, umanist, individualist, altruist, independent, simpatic şi revoltat. Are idei şi umor. Simbolizează știința, viitorul, prospecția, spațiul, comunicațiile moderne. […]Este semnul prieteniei, al invenției, al originalității, al utopiei, al exploziei. Posedă un deosebit spirit de contradicție. Reprezintă asociațiile şi toate organizațiile internaționale. Este un semn intuitiv ce simbolizează astrologia şi parapsihologia. Reprezintă mijloacele moderne de transport. Semn al fraternității, al politicii, al excentrităţii şi al căutării unei cunoașteri.”

Oare de ce există aceste discrepanțe evidente în descrierea aceluiași semn astrologic?

Epoca Vărsătorului poate fi descrisă prin însuși calitățile semnului: ieșirea din structurile sociale inflexibile, libertatea intelectuală, originalitatea şi natura neconvențională. Vărsătorul este considerat un spirit liber, plin de energie creatoare şi inovatoare şi în același timp orientat spre colectivul social.

Mișcarea hippy la sfârșitul anilor 1960 se consideră a fi un promotor al epocii Vărsătorului, iar formația muzicala rock Hair spune în mod explicit atât de mult. Unii astrologi identifică Vărsătorul cu omul de știință și inventatorul, precum şi cu simbolul electricității și al calculatoarelor, astfel încât creșterea rapidă actuală a tehnologiei informației şi a mass-mediei sociale pare să fie în concordanță cu acest semn.

Care ar fi criteriile de definire a unei ere?

Din punct de vedere astronomic (științific), era Vărsătorului ar începe în momentul în care Punctul Vernal:

  • începe să se deplaseze de la gradul 30 spre gradul 0 a semnului sideral al Vărsătorului

sau

  • când acest punct ajunge în constelația siderală a Vărsătorului

sau

  • când există o conjuncție a celor șapte planete în Vărsător

sau

  • la intrarea lui Uranus în Vărsător în zodiacul sideral/tropical.

 

Momentul în care acest lucru se întâmplă depinde de ceea ce alegem ca fiind granița semnului sideral al Vărsătorului sau a constelației Vărsătorului.

Problema care apare este că cele două constelații – Pești şi Vărsător sunt suprapuse de la un anumit punct încolo, așa că practic urmând a doua definiție, putem fi simultan atât în era Peștilor cât şi a Vărsătorului.

Concluzie

În epoca Peștilor, Isus a venit pe Pământ, iar în era Vărsătorului ar trebui stabilită o nouă etapă superioară. Care ar putea fi aceasta?

Omenirea va ajunge în momentul în care va trebui să recunoască că este sursa atât a binelui, cat şi a răului, deopotrivă, precum şi a tuturor posibilităților care există pe Pământ, să își (re)descopere propria Divinitate. Totuși, înaintea unei schimbări colective, este necesară o schimbare la nivel individual. Soarta nu este predeterminată, întotdeauna există elementul surpriză (pe care eu îl asociez cu Uranus – guvernatorul Vărsătorului), iar acest element este liberul nostru arbitru.

Există nenumărate începuturi şi sfârșituri. Care este cel adevărat? Sfârșitul este cel pe care îl alegem fiecare dintre noi. Cum îl putem alege?

Era Vărsătorului va veni, nu atunci când este predestinat, ci atunci când noi, oamenii, vom reuși să ne realizam potențialul uriaș de care dispunem. Cum să ne realizam acest potențial? Am putea începe cu studiul astrologiei şi al miturilor, adânc înrădăcinate în conștiința colectivă şi prin metoda analogiei, să le aplicăm în cazurile individuale.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *